Pentru că ne place mult de tot cocosul am făcut zilele trecute niște batoane proteice cu cocos.
Ca de fiecare dată, am inclus ingrediente nutritive pentru a mări valoarea preparatului final.
Pe lângă înghețata homemade consumată zilnic, un astfel de baton constituie o gustare excelentă.
Și, la fel ca înghețata, ne ajută să facem față mai ușor zilelor călduroase, fiind un desert răcoritor, pe lângă faptul că este sănătos.
Batoane proteice cu cocos (Bounty bars)
Glazură “ciocolată”: Glazură verde: Am pus în vasul robotului cu lamă S chipsurile de cocos, caju-ul și nucile pecan și le-am măcinat. Am adăugat apoi peste ele bananele rupte bucăți mai mici și uleiul de cocos și am mai pulsat de câteva ori până am obținut o pastă omogenă. Am format batoanele, le-am așezat pe hârtie de copt și le-am introdus în congelator circa o oră. De curiozitate, am servit câte un baton fără glazură, de îndată ce acestea s-au întărit. Ne-au cucerit de la prima gură. ? Pot fi consumate la doar câteva minute după scoaterea din congelator sau lăsate puțin mai mult în cazul în care cei mici nu le pot gestiona. Cireșel nu a avut răbdare și l-a servit în același timp cu noi. Pentru batoanele rămase am făcut o glazură de “ciocolată” din ulei de cocos ecologic și carob (pudră de roșcove) și o glazură din ulei de cocos și pudră de moringa. Am tăvălit batoanele congelate prin glazură și aceasta s-a întărit aproape instant, batoanele fiind foarte reci. Am așezat batoanele din nou pe hârtia de copt și le-am introdus la congelator. Se pot păstra și la frigider, însă eu prefer să le depozitez în congelator și să le scot cu câteva minute înainte de consum. Trebuie să le încercați neapărat! Cu siguranță vă vor încânta și pe voi, mai ales dacă iubiți cocosul, ca și noi. ??Ingrediente:
?Mod de preparare:
5 Comments