chec pufos cu portocale si cocos

Chec pufos cu portocale și cocos

De foarte mult timp îmi doream să refac acest chec pufos cu portocale și cocos, iubit de către noi, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când portocalele sunt tare aromate, dulci și zemoase 💓

Abia azi am reușit să-l refac pentru prima dată în acest sezon, căci am păstrat special 2 portocale.

Cireșel a preferat citricele în acest sezon, iar eu m-am bucurat că a consumat vitamina C în mod natural.

A avut zile când a cerut și câte 5-6 „balerine” (mandarine) la o singură gustare de fructe. 🙈

Chec pufos cu portocale și cocos

🍒Ingrediente:

  • 9 ouă mari
  • 500 g piure de portocale*
  • 3 linguri ulei cocos (am folosit și de măsline 🙈 când rămăsesem fără ulei de cocos)
  • 2 linguri de miere** (opțional, doar după 1 an)
  • 400 g făină tip 650
  • 100 g fulgi de cocos bio

* E important ca portocalele folosite să fie dulci, zemoase și aromate.

Dacă aveți portocale bio, puteți adăuga și coajă de portocală pentru un plus de aromă.

** Eu am adăugat miere o singură dată, când portocalele nu au fost prea dulci. În rest prefer să o omit și să servim noi cei mari checul cu ceva dulce 🙈 (miere/gem/cremă de ciocolată).

🍒Mod de preparare:

Am mixat albușurile spumă tare, apoi am adăugat, treptat, gălbenușurile.

Am incorporat și piureul de portocale (2 portocale mari, blendate cu tot cu pulpă) tot cu ajutorul mixerului.

De asemenea și uleiul.

Tot în această etapă se adaugă și mierea, dacă doriți.

Am continuat incorporarea făinii și a fulgilor de cocos cu ajutorul unei spatule, cu mișcări ușoare.

Am turnat compoziția într-o formă dreptunghiulară de chec și în trei forme rotunde ceramice, dar se poate coace în două forme de chec, dacă aveți la dispoziție.

Am introdus formele în cuptorul preîncălzit pentru 25 de minute (formele mici) și 40 de minute forma dreptunghiulară, la 180°.

După coacere am lăsat checul la răcit pe un grătar metalic și apoi am trecut rapid la degustare. 🙈

Super pufos și aromat a ieșit, exact cum ne place!

Se poate servi simplu, dar și alături de un derivat lactat sau fructe proaspete.

Este perfect și pentru servit alături de cafea, zic eu, care nu beau cafea. 😂

Eu am savurat 2 felii unse cu cremă de ciocolată, pe ascuns 🤫🙈😂

Alte rețete delicioase de chec, găsiți apăsând 👉 aici.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*