Acum ceva timp îmi doream să găsesc o variantă de crackers homemade pe care să o folosim la diverse preparate precum: guacamole, humus, pastă de brânză și avocado etc., întrucât eu încerc să mănânc pâine cât mai rar. Am ajuns la varianta pe care urmează să v-o prezint mai jos, dar la care nu aveam fotografii cu etapele, întrucât nu mă gândeam că va ieși o variantă care să mă mulțumească pe deplin. Însă ceea ce am obținut a fost atât de bun încât atunci nu am mai apucat să fac poză nici măcar cu rezultatul final. 😅
De data aceasta însă m-am ocupat și de acest aspect, iar treaba cea mai grea a fost făcută, după cum veți vedea și în fotografii, de micul masterchef. 🤩 După câte am putut observa azi, de acum e posibil să ocup postul de sous-chef. 😅
Crackers cu semințe
🍒Ingrediente:
- 150 g făină de orz (din fulgi măcinați)
- 50 g mix 4 semințe (râșnite)*
- 25 g mix 4 semințe (nerâșnite)**
- O linguriță cimbru uscat
- 50 g brânză proaspătă de casă
- 50 ml ulei de struguri
- 1 ou (55 g fără coajă)
- 50 ml lapte
* Înainte de utilizare semințele au fost hidratate și uscate apoi în cuptor, la foc mic.
** Puteți omite semințele nerâșnite, pentru a evita înecul, în cazul copiilor mai mici.
🍒Mod de preparare:
Am măcinat fin fulgii de orz, pentru că în general prefer să fac acest lucru, decât să cumpăr făină gata măcinată. Apoi am adăugat peste aceștia ingredientele în ordinea următoare: mix-ul de semințe râșnite (in, susan, floarea-soarelui, dovleac), semințele întregi, cimbrul, brânza proaspătă de casă, uleiul de struguri, oul bine bătut și laptele. Am omogenizat amestecul cu ajutorul unei spatule de silicon și l-am transferat apoi pe o hârtie de copt, nu înainte de a fi controlat de către Cireșel. 😅 Tot cu ajutorul spatulei de silicon am dat o formă dreptunghiulară amestecului. Acesta este dens, dar modelabil, așa că dacă lucrați cu grijă și răbdare veți obține niște biscuiți perfecți.
Puteți pune compoziția între două foi de copt, pentru a întinde mai ușor, cu sucitorul.
Am aranjat atent marginile, pentru a fi drepte și am păstrat o grosime medie. Nu aplatizez amestecul foarte mult pentru că nu ne place ca biscuiții rezultați să fie foarte subțiri și crocanți. Grosimea aleasă se poate observa într-una dintre poze.
Am mai presărat și deasupra câteva semințe din mix-ul ales și am tăiat forme dreptunghiulare de crackers, pentru ca la final să-i pot porționa mai ușor.
Puteți omite semințele nerâșnite, pentru a evita înecul, în cazul copiilor mai mici.
Am copt biscuiții în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, circa 20 de minute. Dacă sunt copți mai mult timp, riscați să fie prea crocanți, însă dacă respectați timpul sugerat și îi supravegheați (căci depinde și de cuptor) textura va fi perfectă.
De data aceasta am servit acești crackers cu pastă de brânză, avocado și puțină smântână, însă după cum spuneam la început se potrivesc multor paste tartinabile. Așteptăm să-i încercați și să ne dați de știre 💙🍒💙