Fursecuri cu lămâie și cocos

Fursecuri cu cocos și lămâie

Cum ieri am fost sărbătorita casei, ? am pregătit, printre altele, niște fursecuri cu lămâie și cocos, încercând să obțin o variantă cât mai sănătoasă a acestora.

Deși Cireșel a împlinit 1 an, încă nu i-am oferit miere, așa că el a primit altceva în schimb.

Cu siguranță nu s-ar fi oprit la o singură bucată, dacă i-aș fi dat, însă mai mult ca sigur va avea ocazia să-i incerce, având în vedere că sunt printre preferații noștri, ai celor mari ?

Fursecuri cu lămâie și cocos 

?Ingrediente:

  • 240 g făină tip 650
  • 2-3 g turmeric (pentru intensificarea culorii)
  • 100 g unt nesărat cu 82% grăsime (ras fin)
  • 1 ou (50 g – cântărit fără coajă)
  • 50 ml zeamă de lămâie
  • 2 g bicarbonat de sodiu
  • 50 g miere (opțional, după 1 an)
  • Coaja de la o lămâie bio
  • 2 picături ulei esențial de lămâie (Lemon Doterra) – opțional 
  • Chipsuri de cocos bio (râșnite) – pentru tăvălit

?Mod de preparare:

Într-un vas încăpător am adăugat făina cu turmericul, oul, coaja de lămâie și untul rece ras fin. Am omogenizat puțin, cu ajutorul mâinilor, apoi am adăugat amestecul lichid format din bicarbonatul de sodiu stins în zeama de lămâie, mierea și uleiul esențial.
În caz că vreți să îi oferiți și piticilor și încă nu primesc miere, puteți adăuga o banană bine coaptă, sub formă de piure.
Se obține un aluat puțin lipicios, dar după circa 15 minute la rece este numai bun de modelat.
Am format bile de mărimea unei nuci pe care le-am tăvălit prin făina de cocos obținută prin râșnirea chipsurilor.
Am obținut 20 de fursecuri pe care le-am așezat în tavă, la distanțe aproximativ egale, întrucât au nevoie de spațiu între ele.
Am introdus tava cu fursecuri circa 10 minute în lada frigorifică, apoi am copt fursecurile în cuptorul preîncălzit, circa 12-13 minute, la 180°.
Nu depășiți timpul de coacere pentru că, în caz contrar, fursecurile se vor întări prea tare după răcire. Deși par moi după coacere, devin mai ferme pe măsură ce se răcesc. ?
Sunt delicioase și super aromate! Merită să le încercați, dacă încă nu ați încercat acest gen de biscuiți cu lămâie.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*