mini checuri (fara ou)

Mini checuri (fără ou)

O nouă reușită pe care, evident, v-o împărtășim cu drag: mini checuri (fără ou) 💙🍒💙

Mini checuri (fără ou)

🍒Ingrediente:

  • 3 banane potrivite (bine coapte)
  • 40 ml ulei de cocos dezodorizat
  • 50 ml lapte animal/vegetal
  • 120 g făină tip 550/650
  • 5 g bicarbonat de sodiu stins cu zeama de lămâie
  • 50 g făină din mix de semințe (2 linguri semințe de dovleac, o lingură semințe floarea soarelui, o lingură muguri de pin)
  • O lingură fulgi de cocos bio


🍒Mod de preparare:

Am pasat bananele cu furculița și am adăugat peste ele uleiul și laptele. Am măcinat cu ajutorul robotului cele 4 linguri de semințe și am amestecat ingredientele uscate, pe care mai apoi le-am incorporat în compoziția cu banane. Am umplut diverse forme și am copt în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, circa 30 de minute (sau până se rumenesc bine la suprafață). Au căpătat o culoare minunaaaată, datorită mix-ului de semințe. Nu-i așa?

Iar gustul îl lăudați voi după ce încercați. 😍😂

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*