Cum tehnologia ne oferă posibilitatea de a ne face viața mai ușoară și totodată de a mânca mai sănătos, de câțiva ani buni folosim și o mașină de pâine (Tefal Home Bread Baguette), chiar dacă uneori facem și pâine clasică/chifle în cuptor.
Deși în cartea cu rețete a mașinii sunt nenumărate combinații, noi am ajuns la o variantă care ne mulțumește pe toți: crocantă la exterior și pufoasă la interior.
Am hotărât să vă împărtășim și vouă rețeta, întrucât am primit nenumărate solicitări. ?
Pâine pufoasă
?Ingrediente:
- 2 linguri de ulei
- 500 ml apă călduță
- O linguriță de sare (peste 2 ani)
- 850 g făină tip 650
- 7 g drojdie uscată
- 3 linguri mix semințe (hidratate, coapte și râșnite)
?Mod de preparare:
Înainte de a atașa cele două palete în cuva mașinii de pâine, adaug câte o lingură de ulei pe fiecare “șurub”. Am constatat că în felul acesta paletele nu mai rămân în pâine, la final.
Atașez paletele pentru amestecarea aluatului, torn apa călduță și sarea. Aceasta din urmă se omite în cazul copiilor sub 2 ani.
Adaug făina, cernută în prealabil, drojdia și semințele, fără a amesteca manual.
Adaug cuva în mașină.
Închid capacul și setez programul 4, pâine de 1500 g, rumenire medie.
După finalizarea programului (3h2′), scot cuva cu pâine imediat, pentru ca aburul să nu înmoaie foarte tare coaja de deasupra.
Las pâinea la răcit câteva minute, direct în cuvă, apoi o scot și dacă nu servim imediat (rar se întâmplă ?), o acopăr cu un prosop curat de bucătărie.
Cât stă la răcit în cuvă se lasă descoperită.
Dacă încercați și voi această variantă, dați de veste! ?
Pentru cei interesați mașina de pâine o puteți găsi ? aici, la cel mai mic preț de pe piață.