Pizza cu blat subțire și crocant

Zilele trecute am făcut o delicioasă pizza cu blat subțire și crocant. 

La cât v-am lăudat aluatul acesta, încă de când am făcut steluțele umplute, m-aș mira să mai fie prea mulți dintre voi care să nu-l fi testat. 

L-am folosit chiar și la tortillas. Clar altă rețetă de lipii nu ne mai trebuie. 

Conține doar 4 ingrediente, pe care tot timpul le avem în casă, se face rapid și este versatil, după cum spuneam mai sus. 

Cu siguranță iaurtul grecesc poate fi înlocuit și cu smântână. Chiar voi încerca și vă țin la curent, dacă sesizez vreo diferență. 

Și ca să nu mai lungesc vorba, să trecem la treabă…

Pizza cu blat subțire și crocant

🍒Ingrediente:

*Blat

*Topping

  • Piept de pui (fiert în prealabil)
  • Ardei kapia
  • Boabe de porumb (congelat)
  • Cașcaval (nesărat/desărat)


🍒Mod de preparare:

Am pus făina cernută într-un bol încăpător, am adăugat praful de copt și am omogenizat rapid cu un tel.

Am adăugat apoi iaurtul grecesc și laptele și am frământat cu mâna, câteva minute, până am format o bilă de aluat.

Am pus bila de aluat înapoi în bol și am acoperit bolul pentru câteva minute, timp în care am pregătit topping-urile.

Am tocat mărunt pieptul de pui fiert și ardeiul kapia.

Am scos bila de aluat din bol, am împărțit-o în 2 bucăți aproximativ egale, pe care le-am întins sub formă de foi subțiri.

Puteți întinde o singură foaie din bila de aluat, însă eu aveam în minte o formă finală mai mică, pentru a o putea surprinde în fotografii. 😁

Am adăugat topping-urile, am așezat marginile și am introdus tava în cuptorul preîncălzit, pentru aproximativ 25 de minute, la foc potrivit (circa 170° C). 

În funcție de cât de crocant vă doriți blatul, coacerea poate varia între 25-30 minute. 

Noi am servit pizza călduță, cu frunze de spanac, proaspăt culese de Cireșel. 

Am urcat și rețeta video a acestui preparat, pe contul nostru de Instagram, în IGTV, dar și pe YouTube

Vă invităm să ne urmăriți și pe aceste canale, pentru a nu pierde nicio noutate din partea noastră. 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*