Prăjitură pufoasă cu mere

Dacă nu ați încercat pizza cu broccoli și nuci, postată acum ceva timp, nu știți ce ați pierdut. ? Blatul improvizat a mers de minune și la următoarea prăjitură pufoasă cu mere… Rezultatul este greu de descris în cuvinte. ? Nu mai aveți scuze, e musai să încercați una dintre variante și să dați de știre!!! ?

Prăjitură pufoasă cu mere

?Ingrediente:


*Aluat

  • 380 g făină tip 550/650
  • 10 g bicarbonat de sodiu
  • 200 ml kefir
  • 100 ml ulei de măsline/ulei de cocos dezodorizat
  • 2 ouă
  • O mână zdravănă de nuci
  • O mână de fulgi de ovăz (măcinați fin, gen făină, pentru completare, în caz că aluatul mai necesită făină la frământarea cu mâna. !!!A nu se exagera cu făina!)
    *Umplutură
  • 10 mere roșii (am avut din curte o minunăție de mere)
  • 1 cub de unt nesărat (circa 30 g)
  • Scorțișoară Ceylon
  • Muguri de pin (opțional)
  • Câteva linguri de lapte
  • Fulgi de cocos

?Mod de preparare:


Se face o compoziție din kefir, uleiul de măsline/cocos și ouă și se adaugă peste acestea făina amestecată cu bicarbonatul de sodiu. Se omogenizează cu o spatulă, apoi se frământă cu mâna, adăugându-se nuca măcinată și făina de ovăz, puțin câte puțin, dar nu exagerat, ci doar cât să nu se mai lipească aluatul de mâini. Iese un aluat moale și ușor de lucrat. Se lasă la odihnit circa 10 minute, timp în care se pregătește umplutura. Am călit merele cu untul și am adăugat la final scorțișoara și mugurii de pin măcinați. Am împărțit aluatul în două bucăți egale și am întins subțire fiecare parte. Am așezat prima foaie în tava tapetată cu hârtie de copt, am pus umplutura și apoi cea de-a doua foaie. Am uns foaia de deasupra cu lapte și am presărat fulgi de cocos. Am copt 30 de minute, la foc potrivit, în cuptorul preîncălzit. 

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*