Această salată de orez cu tofu a devenit modalitatea preferată de a consuma cele două alimente îndrăgite: orezul și tofu.
Se pregătește rapid și poate constitui atât prânzul, cât și cina.
Eu am folosit un mix de orez colorat, special pentru supe, însă nouă ne place să îl servim mai mult sub această formă, de salată.
Îl puteți găsi pe site-ul Planteea, iar dacă plasați o comandă până pe data de 21 iulie puteți beneficia de o reducere de 20% cu ajutorul codului ciresel20.
Salată de orez cu tofu
🍒Ingrediente:
- 150 g mix de orez
- 230 g tofu simplu
*Marinadă pentru tofu
- 2 lingurițe miere de zmeură
- 3 lingurițe ulei de avocado
- 3 lingurițe oțet balsamic
- Piper colorat râșnit (după gust)
- Sare (după gust)
*Extra
- Merișoare (opțional)
- Frunze de busuioc proaspăt
*Această rețetă este realizată în colaborare cu Planteea, iar pentru a vedea exact produsele folosite de mine, existente pe site-ul lor, apăsați pe denumirile scrise cu albastru din lista de mai sus.
🍒Mod de preparare:
După ce am spălat orezul în mai multe ape, l-am lăsat la hidratat câteva ore.
După hidratare am scurs apa și l-am fiert în circa 1,5 l de apă cu sare, aproximativ 25 de minute.
Între timp am pregătit tofu.
Am tamponat bucata de tofu cu ajutorul unor șervețele de bucătărie și am tăiat-o cubulețe.
Am pregătit marinada din ingredientele menționate și am pus cubulețele de tofu în ea cât timp s-a fiert orezul.
După fierbere, am clătit orezul cu apă rece, l-am scurs bine cu ajutorul unei site și apoi l-am montat în boluri.
Deasupra am adăugat cubulețele de tofu, merișoare și câteva frunze de busuioc proaspăt.
Pe mine m-a cucerit această salată și o pregătesc ori de câte ori am poftă de un prânz rapid sau o cină lejeră.
Sper să o încercați și voi, iar dacă veți profita de reducerea de pe site-ul Planteea, dați de veste! Cu siguranță veți găsi multe produse interesante.
Enjoy it!
*Pentru mai multe rețete, urmărește-ne și pe:
✅ YouTube
✅ Grup de Facebook (autodiversificare)
*apasă pe denumirile canalelor social media pentru a te alătura 🤗