Tajine de curcan pe pat de legume

Apasă pe imagine pentru mai multe detalii ❤️

De îndată ce mi-a ajuns minunăția de tajine, marca Emile Henry, de pe kitchenshop.ro, am pregătit o rețetă delicioasă pe care v-o propun și vouă: tajine de curcan pe pat de legume. 

Dacă și voi vă doriți un astfel de vas, vă anunț că luna aceasta este produsul lunii pe site-ul kitchenshop.ro și are un preț tare bun și îl puteți achiziționa direct de 👉 aici.

Vasul are un diametru de 32 de cm și o capacitate de 3,5 l. Este fabricat din ceramică FLAME®.

Toate rețetele gătite în acest tip de vas se numesc la fel, tagine/tajine.

Ceramica FLAME® dezvoltată în laboratoarele Emile Henry rezistă până la temperaturi de 450°C și reuneste toate beneficiile vaselor din ceramică de cea mai bună calitate care se pot pune pe flacără: gătit perfect, respect pentru ingrediente, gusturi/arome bine păstrate.

Emailul folosit la finisarea vasului îl protejează de zgârieturi și ciobiri (se poate tăia direct în vas fără ca produsul să se zgarie) făcând posibilă spălarea lui în mașina de spălat vase.

Aceste vase pot fi folosite atât pe flacără cât și în cuptor, inclusiv la microunde. Sunt durabile, rezistând la șocuri mecanice puternice și mentin căldura mâncării timp îndelungat.

Eu am ales să folosesc vasul în cuptor de data aceasta, întrucât folosesc plită pe inducție, iar în acest caz am nevoie de un adaptor special, pe care deja l-am pus pe listă.

Tajine de curcan pe pat de legume

🍒Ingrediente:

Marinadă pentru pulpa de curcan:

  • Ulei
  • Boia dulce
  • Sare
  • Zeamă de portocală
  • Căței de usturoi
  • O pulpă de curcan 
  • 3-4 linguri ulei
  • O conopidă potrivită
  • 4-5 cartofi albi
  • O ceapă roșie
  • 4 fire de ceapă verde
  • O căpățână de usturoi
  • 1 ardei kapia roșu
  • 1 morcov
  • Cimbru uscat
  • Boia dulce
  • Sare
  • O mână de stafide Jumbo aurii
  • Zeama de la o portocală
  • O ceașcă apă

🍒Mod de preparare:

Rețeta video o puteți viziona apăsând 👉 aici.

Am marinat pulpa de curcan cu o seară înainte, iar a doua zi am „sigilat-o” la cuptor circa 30 de minute, la 220°, pe funcția căldură sus-jos.

Dacă doriți, puteți omite acest pas, de „sigilare”, însă nouă așa de place.

După această etapă am pregătit legumele pentru tajine.

Am turnat 3-4 linguri de ulei în vas, am așezat ceapa verde, buchețelele de conopidă, ceapa roșie, morcovul, ardeiul, căpățâna de usturoi și cartofii frecați in prealabil cu puțin ulei, sare și boia dulce.

Am presărat cimbru uscat, am adăugat și stafidele, apoi am așezat pulpa de curcan peste care am turnat zeama rezultată în cuptor, zeama de la o portocală și încă puțină apă.

Am acoperit vasul cu capacul și l-am introdus în cuptorul neîncălzit pentru circa 100 de minute, la 180° C, pe funcția căldură sus-jos.

Capacul nu se ridică în tot acest timp. În cazul în care omiteți etapa sigilării bucății de carne, durata de gătire se va mări cu cel puțin 30 de minute.

Ce îmi place foarte mult la gătirea în vasul tajine este că legumele își păstrează textura, iar carnea se gătește perfect.

*Pentru mai multe rețete, urmărește-ne și pe:

Instagram

YouTube

Facebook

Grup de Facebook (autodiversificare)

*apasă pe denumirile canalelor social media pentru a te alătura 🤗

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*