Tort cifră

Și anul acesta am sărbătorit aniversarea lui Cireșel cu un delicios tort cifră. 

Am pornit de la rețeta tortului de anul trecut, însă am făcut modificări atât în privința foilor, dar mai ales a cremei. 

Ambele variante ne-au încântat foarte tare și abia aștept să vă scriu într-un articol viitor ce am mai făcut cu ajutorul cremei folosite de data aceasta. 

Stați pe aproape, e ceva tare delicios! 

 

Tort cifră

?Ingrediente:

*cantități pentru 4 foi de cifra 3 (dimensiunea A4) și circa 20 de biscuiți aniversari

*Cremă 


?Mod de preparare:

Foile pot fi realizate cu câteva zile înainte de montarea tortului, se păstrează foarte bine în hârtie de copt. 

Vă sugerez ca montarea tortului să o faceți cu cel puțin 2 zile înainte de eveniment. 

În felul acesta foile se înmoaie perfect datorită cremei. 

Pentru realizarea aluatului am amestecat, cu ajutorul unui tel, ouăle cu mierea și untul (topit și răcit), apoi am integrat ingredientele uscate (amestecate toate în prealabil). 

După omogenizare am împărțit aluatul în 4 bile egale, le-am sigilat cu folie alimentară și le-am introdus la frigider circa o oră. 

După acest timp am scos din frigider, pe rând, fiecare bilă de aluat, am întins foaie subțire și am decupat cifra 3 cu ajutorul unui șablon**. 

Am întins foaia de aluat direct pe hârtie de copt, pentru a transfera hârtia în tava de copt după eliminarea surplusului rezultat în urma decupării cifrei. 

Am copt fiecare foaie 8-9 minute, la foc potrivit (170°).

Deși foile par fragile, devin mai ferme după răcire, așa că nu vă speriați, timpul este suficient, nu exagerați cu coacerea!

Din surplusul rezultat în urma decupării cifrelor am realizat biscuiți personalizați, pe care i-am copt tot 8-9 minute. 

La fel ca și foile, biscuiții par fragili când sunt fierbinți. 

Pentru cremă am realizat mai întâi budinca de vanilie. 

Am bătut ouăle cu puțin lapte, iar restul laptelui l-am pus la încălzit. 

Peste ouă am mai adăugat amidonul, pudra de vanilie și pudra de agar agar, pe care le-am integrat bine în compoziție. 

Când laptele a început să fiarbă, l-am adăugat peste compoziția cu ouă, amestecând energic. 

Am continuat gătirea până crema a început să se lege. 

Am răcit rapid crema în chiuveta cu apă rece, am adăugat miere după gust, apoi am acoperit vasul cu folie alimentară, având grijă să pun folia direct pe suprafața cremei pentru a împiedica formarea unei pojghițe. 

Am introdus vasul în frigider, apoi am bătut, cu ajutorul mixerului, smântâna proaspătă până am obținut frișcă. 

Pentru a avea succes garantat, adăugați peste smântână câteva picături de zeamă de lămâie și veți obține o frișcă pufoasă. 

Am combinat frișca obținută cu budinca de vanilie și după ce am mai lăsat crema la rece circa 30 de minute, am montat tortul. 

La final am introdus tortul în frigider. 

Am decorat cu fructe în ziua aniversării. 

 

*Mierea se oferă doar după 1 an, din cauza riscului de botulism. 

De preferat, să fie introdusă cât mai târziu, fiind tot o formă de zahăr și neapărat să folosiți miere certificată. 

Mierea de zmeură, pe care eu o folosesc o puteți găsi pe Vegis, alături de celelalte ingrediente, precum: amidonul nemodificat genetic, carobul, pudra de vanilie, bicarbonatul de sodiu și pudra de agar agar

 

**Pentru realizarea șablonului printați cifra 3 pe o coală A4, decupați cifra și dacă aveți posibilitatea, plastifiați șablonul, apoi decupați din nou. 

În felul acesta foaia nu se va lipi de aluat și veți putea decupa mai ușor aluatul, trasând cu cuțitul pe marginea șablonului plastifiat.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*