Vafe subțiri și crocante

Vă mai amintiți acele vafe subțiri și crocante, gen sărățele?
Ei bine totul este posibil.
Le puteți pregăti în casă în nenumărate combinații, dulci sau sărate și chiar conuri pentru înghețată, căci aparatul cu care le-am realizat are un accesoriu special pentru a transforma vafele în cornete pentru înghețată.
Abia așteptăm să revenim și cu o astfel de rețetă.
Până atunci însă, vă prezentăm o variantă de mare succes, care poate fi adaptată cu ușurință gusturilor voastre.

Vafe subțiri și crocante

?Ingrediente:

*cantități pentru circa 25 de bucăți 

  • 330 g făină tip 650
  • 20 g nucă măcinată
  • O linguriță de chimen măcinat (pentru un gust mai intens puteți adăuga încă o linguriță)
  • 100 g unt nesărat, cu 82% grăsime
  • 185 g cremă de brânză cu smântână (Făgăraș – Covalact, cu mai multă smântână)
  • 100 ml lapte cu 3,8% grăsime 


?Mod de preparare:

Într-un bol încăpător am adăugat făina cernută, chimenul măcinat și nuca. 

Am omogenizat apoi am ras fin, peste acestea, untul rece. Ca să vă fie mai ușor, tăvăliți bucata de unt prin făină. 

După ce am amestecat rapid untul cu ingredientele uscate, am adăugat crema de brânză și laptele și am format o bilă de aluat omogen. 

În cazul în care frământați prea mult aluatul și vi se pare că untul s-a mai topit puteți introduce bila de aluat, acoperită cu folie alimentară, circa 20 de minute la frigider. 

În cazul meu nu a fost nevoie. 

Am împărțit aluatul în bucăți un pic mai mari decât o nucă și le-am copt în aparatul special, la temperatură maximă. 

În funcție de aparat și de textura pe care doriți să o aibă vafa, coacerea durează între 1-2 minute. 

Atenție când coaceți vafele!

Manevrați aparatul cu ajutorul unei mănuși de bucătărie și ridicați vafele gata coapte cu ajutorul unei spatule sau ajutându-vă de un clește, din lemn sau silicon. 

Lăsați vafele să se răcească individual, fără a le suprapune cât timp sunt calde. 

În caz contrar, vafele rămân moi și relativ gumoase. 

Oricâte aparate electrocasnice am avea, tot mai facem loc pentru altele, mă înțelegeți voi mai bine. ?

Cum să nu îi fac eu loc printre celelalte unui astfel de aparat minune, cu ajutorul căruia facem mai vii amintirile din copilărie?

Aparatul nostru este de pe hotpick.ro și îl recomand cu încredere. Au chiar cel mai bun preț de pe piață, iar în această perioadă am observat că este și la reducere. Îl puteți vedea chiar ? aici

PS: încercați să le pregătiți când cei mici nu sunt prin preajmă, altfel riscați să se mănânce pe măsură ce le coaceți, cum era să se întâmple la noi, dacă nu luam măsuri în cele din urmă. ???

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*